Referat despre originea oamenilor

Posted by on martie 27, 2006
Fără categorie

Descriere: De unde a plecat şi unde a ajuns specia umană
Materie: Biologie, Istorie
Referat făcut la liceu.

Download (toate referatele sunt distribuite sub Licenţa CC-BY 3.0)

Mai jos aveţi la dispoziţie o variantă text a referatului. Vă rugăm să reţineţi că această variantă nu are nici un fel de formatare sau poze. Unele caractere pot să nu fie arătate corect. Pentru varianta integrală vă rugăm să downloadaţi referatul.

REFERAT DESPRE ORIGINEA OAMENILOR

Puţine domenii ale ştiinţei suscită dezbateri la fel de intense ca cele create de căutarea strămoşilor oamenilor. Credinţele religioase se lovesc cap în cap cu cele mai noi descoperiri ştiinţifice prezentate de paleoantropologi. Unii oameni nu sunt de acord cu aceste descoperiri, pe când alţii le susţin.
Chiar şi în comunitatea ştiinţifică dezbaterile sunt pline de pasiune, însă nu dacă evoluţia speciei umane din maimuţe a avut loc, ci despre felul în care această evoluţie s-a produs.
Cele mai importante descoperiri despre originea omului, care au pus pe jar întrega comunitate ştiinţifică, au avut loc în ultimii 15 ani în Africa de Sud. Aceste descoperiri au intensificat dezbaterea despre modul în care un strămoş patruped al omului, ce trăia în copaci, a ajuns un alergător ce putea concura cu leii din savană.
Paleoantropologii au diferite teorii despre această evoluţie, dar cei mai mulţi dintre ei sunt de acord că în ultimii 4 milioane de ani au existat două tipuri majore de hominide. Unul este genul Homo, din care ne tragem şi noi, şi care a apărut aum 2,5 milioane de ani, şi care conţine cel puţin trei specii: Homo habilis, Homo erectus şi Homo sapiens.
Unul din marile mistere ale paleoantropologiei este când, unde şi cum Homo l-a înlocuit pe Australopithecus, care a populat majoritatea Africii începând de acum 4 milioane de ani. Australopitecii aveau un aspect asemănător maimuţelor şi un creier mult mai mic ca al oamenilor, dar mergeau pe două picioare.
În 1925 anatomistul Raymond Dart a descris prima fosilă de australopitec, găsită în Africa de Sud într-o grotă numită Taung. Fosila, un craniu de copil vechi de 2,5 milioane de ani, avea gaura prin care trecea măduva din creier în coloană în partea de jos a craniului, nu spre spate ca la primatele ce merg în patru labe. Acest lucru demonstra că acel copil mergea drept şi s-a considerat că ar putea reprezenta veriga-lipsă dintre maimuţe şi oameni. Dart a numit această specie Australopithecus Africanus, adică „maimuţa sudică din Africa”.
De atunci s-au găsit fosile mai vechi şi s-au identificat cel puţin şapte specii de Australopithecus. Unele din aceste specii sunt numite australopiteci robuşti, pentru că aveau maxilare puternice cu care puteau mesteca plante tari. Şi ceilalţi aveau maxilare relativ puternice, dar pe total erau mai puţin robuşti. Cel mai cunoscut exemplu al acestor specii este Lucy, un schelet parţial, vechi de 3,18 milioane de ani, aparţinând speciei Australopithecus afarensis. Când scheletul său a fost descoperit de paleoantropologul american Donald Johanson, în 1974, într-un sit din Etiopia numit Hadar, Lucy a devenit cel mai vechi şi mai complet hominid cunsocut şi mulţi oameni de ştiinţă o considerau „mama omenirii”.
Cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord că afarensis a trecut pentru prima oară linia de la maimuţă la om. Aveau un creier mic, mâini lungi şi cutia toracică asemănătoare cu un con, cu o burtă proeminentă ca la maimuţele de astăzi. Dar afarensis mergea pe două picioare şi a făcut trecerea la poziţia bipedă.
Până de curând, cele mai clare dovezi ale trecerii la mersul biped erau îngropate sub o pădure de salcâm în nordul Tanzaniei. Acum 3,6 milioane de ani a erupt în acel loc un vulcan numit Sadiman, acoperind savana cu cenuşă vulcanică. La puţin timp după erupţie, cel puţin doi hominizi au mers prin cenuşă, lăsându-şi urmele în aceasta. În anul 1978 aceste urme au fost descoperite de o echipă de paleontologi conduşi de Mary Leakey, şi care, în speranţa de a păstra aceste urme, au acoperit zona cu nisip de râu. Dar nisipul conţinea seminţe de salcâm şi astfel a apărut o pădure de salcâm. În 1993, guvernul tanzanian a hotărât să salveze aceste urme şi a tăiat toţi copacii, dezgropându-le. Aceste urme seamănă uimitor de mult cu urmele lăsate de oamenii moderni, ceea ce dovedeşte că specia care a lăsat aceste urme, şi asupra căreia mai există dispute, stăpânise deja foarte bine mersul în două picioare.
Cei care consideră că urmele au fost facute de afarensis, la 1600 km şi 400.000 de ani depărtare de Lucy, folosesc acest lucru ca dovadă că acestă specie a fost destul de răspândită în Africa pentru a putea da naştere genului Homo. Alţi oameni de ştiinţă consideră că multe dintre fosilele de afarensis ar putea fi, de fapt, altceva. Ei consideră că afarensis nu prezentau diferenţe în funcţie de sex şi că la Hadar au trăit două tipuri de australopiteci, unul mai mare şi unul mai mic (din care făcea parte şi Lucy). Acest lucru susţine o idee conform căreia multe din speciile de demult au rămas nedescoperite.
Într-adevăr, a fost descoperit de curând un nou autralopitec, numit anamensis, adică „al lacului”, deoarece a fost descoperit lângă lacul Turkana în nordul Keniei. Şi acest australopitec mergea în două picioare, cu 500.000 de ani (sau 25.000 de generaţii) înaintea celor care au lăsat urmele din Tanzania.
Cea mai importantă întrebare rămâne însă de ce şi cum s-a produs transformarea de la mersul în patru labe la cel biped. Teoria clasică susţinea că mersul biped a apărut în savană, însă noi dovezi îi fac pe oamenii de ştiinţă să se gândească că ar fi putut apărea în copaci. Strămoşii noştri ar fi putut să stea în picioare pe crăci mai mari şi să se întindă după mâncare pe crăci mai înalte, sprijinindu-se cu o singură mână, într-un mod asemănător cu cimpanzeii. Apoi, pe măsură ce suprafeţele împădurite s-au redus, oamenii primitivi au fost nevoiţi să rămână bipezi pentru a asigura o mai bună răcire a corpului şi mai ales a creierului şi pentru a oferi mai multă „priză” vânturilor. Un alt motiv îl reprezintă faptul că era mai uşor să se deplaseze de la un copac la altul în două picioare, decât să se ridice de fiecare dată, şi apoi să se lase din nou în patru picioare pentru a se deplasa.
Contradicţiile privitoare la tehnicile folosite de strămoşii noştri pentru mersul biped s-au accentuat după descoperirea lui Little Foot („picior mic”), un hominid din specia Australopithecus africanus, vechi de aproximativ 3-3,5 milioane de ani. Acesta avea degetul mare de la picior opozabil, cum avem noi degetul mare de la mână. Când dorea, putea să-l aducă în paralel cu celelate şi să meargă biped, fără să-şi piardă însă capacitatea de a se căţăra în copaci. Deşi piciorul său seamănă mai mult cu cele ale maimuţelor, glezna sa este mai umană, fapt ce ar putea dovedi că modificările picioarelor au avut loc treptat, de la gleznă spre degete.
Primele unelte au apărut acum 2,5 milioane de ani. Producerea lor era simplă. Oamenii primitivi luau o piatră şi o spărgeau cu o alta. Astfel obţineau o parte tăioasă, care putea trece, de exemplu, prin pielea elefanţilor, ceea ce nu puteau face cu ajutorul dinţilor. Uneletele nu erau folosite numai pentru a tăia carnea, ci şi pentru a sparge oasele şi a scoate măduva şi pentru a dezgropa rădăcini şi tuberculi.
Utilizarea uneltelor a coincis, probabil, cu creşterea în dimensiuni a creierului. Şi pe măsură ce oamenii primitivi deveneau mai deştepţi, ei creau unelte mai performante. Imaginaţia şi ştiinţa s-au născut o dată cu primele unelte.
O dată cu creşterea creierului, un mare consumator de energie, hominizii s-au schimbat şi în alte moduri, fiind obligaţi să-şi micşoreze alte organe, ca rinichii, ficatul sau intestinele pentru a menţine un echilibru energetic.
Deocamdată nu se ştie ce specie a inventat prima aceste unelte, dar oamenii de ştiinţă se apropie de un răspuns. Unii consideră că utilizarea uneltelor e un semn al trecerii la genul Homo. Până acum au fost descoperite trei fosile de Homo vechi de circa 2,3-2,4 milioane de ani, considerate primele specii de Homo.
Totuşi, numărul fosilelor de Homo fiind foarte mic, nu se poate spune câte specii au existat. Primii par să fi fost Homo habilis şi Homo rudolfensis. (respectiv primul şi al doilea din stânga din imaginea de pe pagina anterioară). Cam în aceeaşi perioadă (acum 1,5-1,8 milioane de ani) se pare că a trăit şi mai avansatul Homo erectus, din care unii oamenii de ştiinţă încearcă acum să extragă o altă specie, Homo ergaster.
Oamenii de ştiinţă sunt totuşi de acord că cea mai importantă specie a fost Homo erectus, care reunea toate modificările ce avuseseră loc în mai mult de 2 milioane de ani de evoluţie. Mai înalt, mai drept decât toţi strămoşii săi, apt să se deplaseze repede prin savană, a fost capabil să emigreze din Africa până în cele mai depărtate locuri din Eurasia. Dar deşi corpul său semăna mult cu al nostru, mintea sa rămâne un mister. Unii oameni de ştiinţă consideră că Homo Erectus era un prădător, lipsit de orice fel de milă pentru oricine. Alţii contestă această poziţie, susţinând că până şi cimpanzeii şi gorilele, care sunt mai îndepărtaţi de noi ca Homo Erectus, prezintă milă.
Fără îndoială, paleoantropologii vor mai disculta mult în contradictoriu asupra diferitelor aspecte din evoluţia noastră, inclusiv asupra lui Homo erectus: era un prădător sângeros sau un om ca şi noi? Totuşi, nu putem uita dovezile zilnice de cruzime ale oamenilor de astăzi. Poate ne aflăm încă pe drumul ce duce la umanitate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.